Acasă » Știri » Protest inedit al șoferilor! Au scris BLESTEME pe copacii de pe marginea drumului

Protest inedit al șoferilor! Au scris BLESTEME pe copacii de pe marginea drumului

De: Cristian Blanuta 24/09/2019 | 17:37
Protest inedit al șoferilor! Au scris BLESTEME pe copacii de pe marginea drumului

Șoferii din Botoșani, exasperați de starea proastă a drumurilor județene, au trecut de la proteste la blesteme scrise pe copaci. Autoritățile județene spun că se lucrează intens, dar nu se pot repara toate drumurile în același timp.

Locuitorii din Botoșani au protestat de mai multe ori față de starea proastă a drumurilor din județ. Pentru că acțiunile lor nu au avut niciun rezultat, unii dintre ei au trecut la blesteme. Un astfel de text a fost scris și apoi montat pe un copac situat pe drumul judeţean DJ 282 Coţuşca – Nichiteni. Textul îi vizează direct pe administratorii drumului, scrie Mediafax.

„Responsabililor acestui drum / Să aveţi atâtea bube dulci, câte gropi sunt în asfalt / Să aveţi atâtea bube negre, câte promisiuni aţi făcut pentru repararea lui / Să vă bucuraţi toată viaţa, cât mă bucur eu când repar maşina/ Blestemat să fie cine rupe această coală!”, scrie pe afiș.

Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a declarat că pe toate drumurile din județ se lucrează și că într-o săptămână și jumătate constructorii vor ajunge și pe tronsonul Coţuşca – Nichiteni.

„Avem șase șantiere deschise. Se lucrează pe drumurile județene. A fost stabilt un grafic și anunțat încă de la începutul verii. Peste o săptămână și jumătate se va ajunge și pe tronsonul Coţuşca – Nichiteni, lucrările au fost prioritizate, nu putem lucra deodată peste tot. Aici se lucrează la fundația drumului pentru pregătirea covorului asfaltic. Când am venit la Consiliul Județean infrastructura era extrem de proastă și nu se mai pretează la plombe. Nici nu e corectă o astfel de reperație, de accea am decis ca pe tronsoanele de drum cu gropi să turnăm covor asfaltic. Se lucrează și ne încadrăm în termene. Peste o săptămână și jumătate intrăm și pe acest tronson și într-o lună va fi asfalt corespunzător”, a spus Dorin Birta.

Un protest față de starea infrastructurii din Botoșani a avut loc la începutul lunii iulie, la care au participat zeci de șoferi. Aceștia au cerut autorităților drumuri judeţene şi naţionale mai bune, dar și construcția de autostrăzi.

Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția de Moldova), SPORT citeste mai mult
Parteneri
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza | Vremea se schimbă radical din 22 mai, în București
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza | Vremea se schimbă radical din 22 mai, în București
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Zodia care va plânge cu lacrimi amare în weekend. Va avea parte de un mare ghinion
Zodia care va plânge cu lacrimi amare în weekend. Va avea parte de un mare...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi ea a aflat că el avea o viață secretă
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a fost sau nu cerută în căsătorie: ,,Eu mi-am cerut toți foștii în căsătorie”
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Orașul subteran din România care a fost interzis oamenilor. Românii nu au voie să ajungă acolo. E o rețea întreagă de tuneluri secrete
Orașul subteran din România care a fost interzis oamenilor. Românii nu au voie să ajungă...
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să lăsați iarba să crească
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să lăsați...
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Răsturnare de situaţie în cazul Florin Piersic. Cum l-au găsit medicii
Răsturnare de situaţie în cazul Florin Piersic. Cum l-au găsit medicii
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA  pe care le-au numit „distructive şi ostile
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Licitație inedită. Cât valorează semnătura lui Messi pe un simplu șervețel
Licitație inedită. Cât valorează semnătura lui Messi pe un simplu șervețel
Bancul de sâmbătă | Patru bătrâni s-au dus la un club să joace golf
Bancul de sâmbătă | Patru bătrâni s-au dus la un club să joace golf
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie? Medicii, noi detalii despre procesul de recuperare
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
Dana Roba, contactată din închisoare de fostul soț care a mutilat-o. Ce i-a spus Daniel Balaciu
Dana Roba, contactată din închisoare de fostul soț care a mutilat-o. Ce i-a spus Daniel...
Sfatul zilei de duminică, 19 mai 2024. Săgetătorul e conectat cu partenerul
Sfatul zilei de duminică, 19 mai 2024. Săgetătorul e conectat cu partenerul
Secretul pe care trebuie să-l știe toți românii care merg la cumpărături. Este un truc al celor mai eficiente gospodine. Doar așa vei obţine preţuri mai mici, indiferent de magazin
Secretul pe care trebuie să-l știe toți românii care merg la cumpărături. Este un truc...
×